vineri, 10 iunie 2011

ONU cere reglementarea speculaţiilor care au scumpit mâncarea

Marile bănci de investiţii pariază pe alimente prin derivate complexe = Bancile duc la scumpirea alimentelor.


Speculatorii care urmăresc mari pro­fituri prin investiţii în fondurile legate de bursele de mărfuri crează bule ale preţurilor iar în final asta înseamnă scumpirea mâncării şi împingerea sărmanilor lumii într-o sărăcie şi mai lucie, scrie The Guardian.
Este nevoie ca guvernele lumii să in­tervină pentru a sparge uriaşa bulă care s-a format în preţul mărfurilor pre­cum alimentele sau ţiţeiul, potri­vit unui raport al Organizaţiei Na­ţiu­nilor Unite (ONU).
Preţurile au urcat ca răspuns la disfuncţionalităţile pieţelor de mărfuri, potrivit raportului. Acesta contrazice o grămadă de economişti şi bancheri centrali, care văd creş­te­rea preţurilor drept un efect al creşterii cererii.
„Rolul în schimbare al burselor de mărfuri, care se transformă în pieţe financiare, are repercusiuni enorme în economie”, arată unul dintre autorii raportului, Heiner Flassbeck, director la Unctad, unitatea ONU care se ocupă de comerţ şi dezvoltare.
Investitorii sunt încurajaţi să se comporte ca o turmă, cu puţine stimu­lente de a paria împotriva creşterii preţurilor. Petrolul ar putea fi supraevaluat cu 20%, în vreme ce porumbul este subiect pentru mari schimbări de preţ.
În aprilie,  organizaţia non-guvernamentală World Development Movement a acuzat Barclays Capital, braţul de investiţii al băncii Barclays şi unul din primii trei jucători din lume alături de Goldman Sachs şi Morgan Stanley, de creşterea preţurilor la alimente. BarCap a fost pionier în crearea de instrumente derivate care permit investitorilor şi fondurilor de pensii să parieze pe preţul mâncării. În mod tradiţional, fondurile de pensii nu au voie să investească în aceste domenii. Există aproape 270 de miliarde de dolari pariaţi în derivative pe preţurile mărfurilor, faţă de 90 de miliarde în 2005, potrivit Unctad.
Un indice alcătuit din 55 de materii prime alimentare a ajuns în aprilie la un nou record mondial, potrivit Organizaţiei pentru Alimente şi Agricultură (FAO) din cadrul ONU, ducând la accelerarea presiunilor inflaţioniste la nivel mondial. Alimentele s-au scumpit cu 25% anul trecut, conform indicelui în cauză. Planeta se află „la un şoc distanţă” de noi valuri de scumpiri la mâncare şi de criză a aprovizionării cu alimente, declara în luna aprilie Robert Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale. Încă 10 milioane de oameni ar putea intra în categoria celor săraci dacă indicele va avansa cu 10%, potrivit Băncii Mondiale. Anu trecut au sărăcit încă 44 de milioane oameni în întreaga lume, ceea ce duce la 1,2 miliarde numărul celor care trăiesc în sărăcie extremă pe Pla­netă, cu mai puţin de 1,25 dolari pe zi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu